-Să mâncați? La restaurant? Dar este ora 3. Restaurantul este închis, s-a închis la ora 2. Toate restaurantele sunt închise aici. Dar puteți ieși, o luați la dreapta și mergeți să mâncați în Belgia. Sunt 10 km, latră în franceză bărbatul chel din spatele barului, încercând să acopere lătratul celor doi câini albi legați la picioarele lui.
Preț de câteva secunde, am crezut că “Belgique” este un nume de restaurant. Sau poate asta am vrut să cred, de foame. Apoi am înțeles: în Franța oamenii sunt foarte disciplinați în privința orarului meselor. Așa am fost întâmpinați acum două săptămâni la hotel în Turnavaux, Ardennes, unde am mers să ne dăm cu biclele pe niște trasee de vis, cu piste speciale, construite de-a lungul unor râuri înconjurate de peisaje de poveste.
Când am făcut bagajele m-am gândit că poate sunt eu nebună că pun și un borcan de zacuscă și unul de dulceață, pe lângă mâncarea pentru bebe (pe care oricum nu o mănâncă pentru că nu-i place mâncarea la borcan), dar am luat-o pentru orice eventualitate, la fel ca zacusca. Așa, în stil foarte românesc. Și iată-ne așezați la o masă pe tarasa barului, înfulecând recunoscători zacusca delicioasă și atât de purtată prin lume. Făcută de mama, desigur. Eh, și dacă aveam zacuscă și dulceață, normal că aveam și pâine – cu maia, făcută de mine acasă. A fost o masă pe cinste. (Cred că dacă am mai fi mâncat carne, am fi avut și o dărabă sănătoasă de slană. Dar nu.)
Între noi fie vorba, bine am făcut că le-am pus cu noi, pentru că în zonă nu sunt deloc supermarketuri sau magazine și nici alte restaurante în Turnavaux. Am găsit a doua zi un Carrefour în orășelul vecin (Montherme), deschis până la prânz doar, de unde ne-am aprovizionat cu cele trebuincioase pentru prânz. După micul dejun de la hotel știam sigur că prânzul nu-l mai luăm acolo, dar despre asta, foarte pe scurt, un pic mai jos.
Acolo am biciclit fericiți două zile, ignorând condițiile nu tocmai fantastice de la hotel și bucurându-ne de peisaje și de aer curat. Ne-am bucurat tare că aici oamenii s-au gândit la bicicliști și au făcut special pentru ei piste de-a lungul râurilor Meuse și Semois, pe apele cărora se plimbau în stare meditativă lebede, vaporașe și caiace. Ne-am întâlnit cu alți bicicliști, printre care și copiluți, dar al nostru era cel mai mic. Și foarte entuziasmat! O treabă nouă a fost că am experimentat și purtatul în sistem pe bicicletă și alăptarea în sistem pe bicicletă. Cred că nu e 100% sigur, dar pot spune că a fost foarte confortabil și, fiind o zonă destul de sigură și neaglomerată, cu drum drept, nu am simțit că era vreun pericol. Altfel, piticul a mers în scaunul lui special în cea mai mare parte a timpului, chiuind de bucurie.
A fost foarte frumos și, la vreo două zile după ce am ajuns acasă, am descoperit că-mi lipsesc tenișii. Ta-na-na-na! Concentrându-mă să-mi aduc aminte ce-am făcut cu ei, m-a lovit în moalele capului imaginea lor uitați sub pat în camera de hotel. Vai, și tocmai postasem un review mult prea sincer pe booking.com: mâncarea la cină bună, dar puțină și cam scumpă, locul nu foarte curat, personal cam neprietenos, mic dejun foarte prost și sărăcăcios – salată de fructe veche și stricată, plăcintă veche și rea la gust, 4 feluri de mezeluri și un singur fel de brânză, fără legume, ouă, cereale; câinii legați în spatele barului. Mi-am luat telefonul și le-am trimis frumos un mesaj, folosind tot aplicația de rezervări, anunțându-i că mi-am uitat sub pat o pereche de încălțăminte și că voi reveni peste două săptămâni în zonă și doresc să o recuperez. Cu tot cu ‘vă rog’ și ‘mulțumesc’, desigur. Am primit la scurt timp un răspuns: cum îmi permit eu să pun un asemenea review mincinos și răutăcios fără să vorbesc cu ei în prealabil, nu mi-am uitat nicio pereche de teniși și le-am scris acum doar ca să spun că mai sunt și hoți de teniși.
Mesajul se încheie cu “Răspunsul nostru este la înălțimea comentariului dumneavoastră. Cu cordialitate, direcțiunea.” Le-am răspuns, deși știu că nu avea vreun rost, că răspunsul lor este extrem de nepoliticos, neprofesionist și chiar infantil. Și că din orice alt loc civilizat mi s-ar fi trimis imediat un mesaj că mi-am uitat teneșii și s-ar fi căutat o cale de a-i recupera, că sunt un client nemulțumit și că treaba lor, lucrând în turism, este să-i facă pe oameni fericiți în legătură cu serviciile pe care ei le oferă și oamenii le plătesc. Am adăugat și că voi scrie despre asta. M-am ținut de cuvânt. Le Point du Chute se cheamă hotelul.
Apropo, tenișii erau niște simpli Quechua luați din Decathlon, dar îmi erau dragi pentru că-i spălam în mașină, nu erau pretențioși, nu aveam nevoie să-mi desfac șireturile (ceea ce cu burtă sau cu bebe în brațe e esențial), se asortau ușor și erau comozi. În plus, îi aveam de câțiva ani și încă rezistau cu demnitate. Asta e, bine că nu mi-am uitat ceva mai valoros.
În weekend mergem din nou. În altă parte.
PS O prietenă mi-a spus ulterior că așa ar fi francezii și că ei un prieten care locuiește în Franța i-a spus ca nu cumva să se cazeze în Franța la vreun hotel mai jos de 4 stele, că sunt mulți oameni care au luat chiar râie din hotelurile franțuzești. Oameni buni, eu am prieteni francezi, iar Franța nu e chiar în lumea a treia. E adevărat că noi am fost într-o zonă mai la țară, mai la munte, mai fără fițe și figuri. Dar totuși…
Hai să vă las și niște poze faine:
