Vineri am stat foarte aproape de un grup de spanioloaice pe dig, în locul pe care noi l-am numit portul pescarilor, în Tajao, satul unde am locuit timp de o lună în Tenerife.
Femeile acestea și interacțiunile dintre ele mi-au adus aminte de copilărie și de apropierea pe care o percepeam atunci între femei. La noi în bloc femeile se vizitau, se ajutau, beau cafea împreună, povesteau, coseau, tricotau, o doamnă era coafeză și le făcea părul tuturor celorlalte, nu departe locuia o cosmeticiană, la două blocuri distanță era doamna care ne făcea injecții, în blocul alăturat doamna care lucra la fabrica de lapte.
Toată lumea știa tot despre toată lumea. Era un soi de intimitate care în adolescență mă deranja. Este foarte ciudat acum să mă gândesc că nu mai știu cine locuiește în blocul în care am crescut până la 18 ani.
Spanioloaicele de pe dig erau, din ce am înțeles din ciripitul lor vesel și neîntrerupt, o mamă, o bunică, niște surori și niște prietene, toate în costume de baie. La un moment dat, una dintre ele le-a pensat pe toate, pe rând. Fiecare femeie venea lângă ea, își așeza capul pe coapsele ei și se lăsa pensată în timp ce ciripitul continua. Aproape că mi-au dat lacrimile de atâta firesc.
Înafară de relațiile dintre femei, am admirat la spanioli și spanioloaice încă două lucruri pe care deja intenționam să le cultiv mai mult și în viața mea:
1. Plăcerea de a trăi, bucuria, joaca – pe plajă, cam toți spaniolii se joacă – volei, fotbal, aleargă, râd, se bălăcesc, glumesc, se bat cu nisip, se stropesc etc. Această copilăreală indiferent de vârstă este atât de sănătoasă și de adorabilă!
2. Modul dezinhibat, relaxat și lejer în care se poartă în corpurile lor. Nimeni nu-și suge burta sau ascunde celulita. Slipul tanga sau brazilian e la mare modă, inclusiv la joacă pe plajă, indiferent de forme. Iar bărbații sunt cât se poate de relaxați și ei și mi-a plăcut să observ cum joaca este generală. Iar această relaxare este, după părerea mea, superbă. Nu m-am putut abține să mă gândesc că probabil în general au și o viață intimă fericită.
Mă întreb dacă la spanioloaice există cercuri de femei sau dacă pur și simplu nu înțeleg conceptul, având în vedere că ele oricum trăiesc zi de zi, constant și firesc, alături de alte femei. Mi-a făcut tare bine să le văd și să le ascult.
La un moment dat a venit o doamnă îngrijorată și le-a întrebat dacă e pe aici vreun pescar cu plasă, căci ea își scăpase telefonul undeva între bolovani, dincolo de dig, și se tot chinuia să-l recupereze și nu reaușea.
Femeile i-au sărit imediat în ajutor și au îndrumat-o spre mine.
Băieții mei și tatăl lor erau la vânătoare de crabi și pești colorați cu plasele. Doamna m-a întrebat dacă vorbesc spaniolă.
– Buenos dias. Comprendo, pero no parlo, lo siento, i-am răspuns și toate celelalte doamne au izbucnit în râs.
Mi-am dat seama că sunasem ca în reclama aia în care o turistă rătăcită întreabă un trecător dacă vorbește engleza, iar el răspunde cu un accent britanic perfect:
“Oh, no, terribly sorry, dear, not a word, unfortunately. It’s just one of those things I should’ve paid more attention to in school, I’m afraid… Sorry I can’t help you, but I’ve seen someone over there, maybe they speak English.”
Am înțeles ce se întâmplase și că avea nevoie să împrumute o plasă de la noi. I-am întins-o imediat, adăugând:
– Claro, por supuesto que sí!
Apoi două dintre femeile din grup au mers să o ajute. S-au întors victorioase după vreo jumătate de oră și le-au povestit celoralte toată pățania. Apoi a venit și doamna cu pricina și nu știa cum să-mi mulțumească, spunea că nu-i venea să creadă că are din nou telefonul în mână.
– De nada, estoy feliz, i-am răspuns cu mare bucurie.
Le-am adorat, pur și simplu, pe aceste femei. Mulțumesc pentru întâlnire.
PS Dacă sunteți ca mine și n-ați mai fost în Spania, dar ați prins în pre-adolescență câteva episoade din ceva telenovele și mai aveți și un simț al limbilor, vă veți descurca de minune în Spania. Nu încercați să vorbiți engleză, mai degrabă româna va funcționa acolo unde spaniola vă părăsește.
Și e super simpatic să asculți cum spaniolii și italienii se înțeleg perfect în timp ce fiecare vorbește, natural și fără stres, propria limbă. Pe de altă parte, francezii își imaginează că vor fi înțeleși de oricine dacă vorbesc franceză, doar că mai tare și mai rar. Și dacă nu se descurcă așa, vor încerca să vorbească în engleză, doar că în șoaptă. Însă nici asta n-o să-i ajute. Sunt foarte simpatici.