Unele încă mai mișcau când mi le-am băgat în tricou, lipite de sâni și de burtă. Le voi împărți cu el, m-am gândit în drum spre casă. Când am ajuns, el nu era acolo. M-am bucurat, cred că m-aș fi jenat să mi le dezlipesc de piele-n fața lui. Mi-am ridicat tricoul. N-aveam nimic pe dedesubt. Nimic înafară de creveți, scoici și pui de calamar lipiți de sâni și de burtă.
Un copil doarme încovrigat ca un motan. Celălalt îmi molfăie un sân. El intră. Zâmbește. Are fâșii lungi de dantelă roșie prinse-n păr.
-Ne vedem mai târziu, mă duc să cânt, îmi spune zâmbind și se apleacă să mă sărute. Se oprește o fracțiune de secundă la câțiva milimetri. Zâmbește.
Îi cuprind gâtul cu palma și-i apăs buzele pe ale mele. Mi-e dor de el.
-Ce mult ai de oferit și ce mare nevoie ai să primești, îmi spune lăsând o gură de aer să se strecoare-ntre gurile noastre.
-Mulțumesc, îi răspund. Nu că ar fi vreun compliment, mulțumesc că ai remarcat, îi răspund afundându-mă-n golul dintre buzele noastre.
M-a sărutat apoi în ritmuri inventate, cântând la buzele mele ca la pian. Și-am râs.
-Ne vedem mai târziu, a repetat înainte să iasă.