Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

iona de marin sorescu

Sentimentele mele față de România au fost mai mereu ambivalente, niciodată n-am fost cu totul mișcată de sentimente patriotice profunde sau de vreo mândrie de a aparține acestei nații, pe care o respect îndeajuns încât să n-o consider nici mai bună, nici mai puțin bună decât alte nații. Deci stați liniștiti, că nici între timp nu m-a lovit vreo formă de naționalism, din fericire.

Mă consider nu doar un cetățean român sau european, ci un cetățean al lumii. Iubesc nu doar țara în care m-am născut sau țara care m-a adoptat de câteva luni, ci iubesc Pământul ăsta binecuvântat, care ne poartă pe toți pe spinarea lui în Univers. Cred cu tărie că granițele au de-a face cu o ordine exterioară a lucrurilor, la un anumit nivel. În același timp, iubesc să descopăr specificul local, cultura și obiceiurile, ceea ce e unic și autentic, oriunde ajung. Iar diferențele sunt minunate pentru că ne permit să experimentăm diversitatea, să ne lărgim orizonturile cunoașterii, să ne îmbogățim ca ființe. Iubesc libertatea de mișcare și cred că fiecare ne suntem nouă înșine datori să ne găsim locul care ne poate susține în ceea ce avem de îndeplinit în fiecare etapă a vieții.

Mi-ar fi plăcut ca, de sărbătoarea Centenarului, România să se fi pregătit măcar pe jumătate din cât a făcut-o Finlanda și mi-ar fi plăcut să văd mai puțină grandomanie, umilire, bădărănie, falsitate și mai puțin spirit comunist în toată această sărbătoare, mai puține pomeni și mai puține parade militare și defilări ale jandarmeriei (spre deloc, adică). Dar se pare că atât s-a putut, și de data asta. România, cu toate păcatele ei, rămâne însă țara rădăcinilor mele, țara copilăriei printre dealuri de poveste, la poalele munților, țara tinereții mele zbuciumate, țara profesorilor mei, țara primelor iubiri, țara atâtor dureri, speranțe și vise, țara de lansare în lume, țara părinților și a bunicilor mei, țara cu prieteni dragi de păstrat o viață, țara unde s-a născut fiul meu și unde m-am îndrăgostit de tatăl lui.

Îmi doresc să revin acolo cu plăcere și drag, îmi doresc să călătoresc în locuri pe care nu le-am văzut încă, să-mi duc copiii peste tot, să le povestesc despre meleaguri, oameni și obiceiuri. Îmi doresc să revin într-o țară unde educația este o prioritate națională, unde omul este respectat, iar cinstea, corectitudinea, respectul pentru viață, pentru Pământ și pentru Adevăr sunt valori de necontestat. De aici ar curge toate celelalte în mod organic, firesc, natural – infrastructură, sistem de protecție socială, programe coerente de incluziune socială, un sistem de sănătate funcțional, la standarde internaționale, orașe și sate bine gospodărite, un mediu respectat și protejat, un mediu de afaceri sănătos etc.

Știu că e greu să fim mulțumiți în tot contextul actual, dar cum ar fi să încercăm? Știți deja, noi suntem cei pe care îi așteptam. Nimeni altcineva nu va putea vreodată să ne facă fericiți, multumiți, recunoscători. Așa că vă propun să găsim motive pentru care să fim recunoscători și să facem lucruri care ne fac fericiți. Măcar azi, mâine, dacă nu chiar în fiecare zi. Fie că ascultăm o muzică, citim o carte, mergem la o plimbare, vedem un film, îmbrățișăm un om drag sau orice altceva ne mai face inima să danseze. Din bucuria asta ne adăpăm cu resursele necesare pentru a schimba lumea – în fiecare zi, nu doar când mergem la un protest sau la vot.

Eu, dacă aș fi în București, aș face o plimbare pe Strada Dumbrava Roșie și apoi prin Parcul Ioanid și aș vizita Casa Stork. M-aș opri la un ceai și o prăjitură la Vlaicu și aș îmbrățișa o grămadă de oameni dragi, cu care m-aș întâlni probabil în Piața Victoriei. Dacă aș fi în Petroșani, m-aș plimba pe Strada Independenței și pe ‘strada cu casele mici’, aș urca pe deal și în Parâng și aș merge la Buni să mănânc plăcinte fierbinți, cu brânză, mărar și foi de ceapă verde și să o ascult spunându-mi povești adevărate din copilăria ei dintr-un sat de lângă Cluj. Dacă aș fi la Oradea, mi-aș îmbrățișa părinții, sora și nepoții, aș mânca bunătăți făcute de mama și m-aș plimba pe malul Crișului și prin centrul vechi. Iată că sunt în La Hulpe și o să-i drăgălesc pe băieții mei, o să trebăluiesc prin casă și prin grădină și m-ar mai bucura o plimbare prin pădure, să apuc să pictez și să pun decorațiunile de iarnă prin casă, în timp ce fredonez colinde vechi românești.

La mulți ani, Românie binecuvântată, soră a tuturor popoarelor europene și cetățean responsabil al Lumii! La mulți ani, români iubiți, demni, curajoși și buni! La mulți ani, oriunde vă aflați! Ne doresc să ne aducem aminte cine suntem cu adevărat, să ne ridicăm capetele plecate în fața neadevărului, să ne scuturăm de orice formă de opresiune și să redescoperim bucuria de a trăi. La mulți ani cu pace și iubire, dragi Oameni! Acum și în fiecare zi, în fiecare viață ce va veni.

PS Poza este din Iona, de Marin Sorescu. Deschisă azi la întâmplare.