Ziua în care bucătăreasa, menajera, secretara și prostituata și-au dat demisia

De dimineață bătea un vânt răcoros și părea că vrea să plouă, dar s-a abținut. Norii s-au învolburat îmbufnați, dar nu s-au judecat – atât au putut să ofere lumii acum. Data viitoare, cine știe?

Chiar înainte de prânz a ieșit soarele și era o căldură plăcută, iar păianjenul care-și făcuse casă pe scara interioară, între a doua treaptă și perete, a mai tors un fir în lumina ce se prăvălea ca un caier de lână peste el prin fereastra îngustă din capul scărilor.

După amiaza a fost plăcută, nici prea caldă, nici prea răcoroasă, cu trafic moderat și precipitații inexistente. Iarba din grădină a prins o nuanță mai intensă de galben, iar între cele două tufe de coacăz s-a mai adâncit crăpătura din pământ. Bradul cel înalt a mai îmbătrânit puțin.

Seara a venit târziu, ca o vedetă mult-așteptată care întârzie la propria petrecere, la care invitații s-au îmbătat deja. A fost primită cu oarecare ușurare, pe fondul unor frustrări firești, manifestate sub forma unor remarci deplasate și zgomotoase.

A fost o zi ca oricare alta, doar că liberă.

Ce pot să spun după primele două zile în Belgia

Grădina in Belgia

  • Zilele sunt lungi; poate o diferență de o oră pare puțin, dar mie mi se pare  mult și e ciudat să-l culcăm pe pitic când soarele e încă sus pe cer și păsările cântă. Ne străduim.
  • Încă suntem zăpăciți de oboseală și oarecum plutitori după maratonul din ultima lună în România. Deci habar nu avem care lucru pe unde e și uităm pe unde am pus obiecte mai mult sau mai puțin importante, cum ar fi portofelul cu acte și bani. Ceea ce ne cam dă palpitații. O să ne revenim.
  •  E incredibil de cald și ne place. Știm că n-o să țină.
  • Deci nici picior de melc. Deocamdată.
  • Podeaua reședinței temporare scârțâie așa de tare încât se aude pasul apăsat al mâței. E tulburător.
  • Colocatarii din reședința temporară cred că ne urăsc. I-am invadat. Când nu se aude mâța cea nebună, se aude piticul chirăind sau râzând. Plus că ne continuăm obiceiul de a face pâine și kefir, deci am cucerit și bucătăria. Ei aveau oricum doar băutură în frigider. Serios. Doar.
  • Apropo de mâță, după ce toată viața ei a trăit în apartament și, da, s-a mutat de câteva ori, a călătorit acum 2000 km și o zbughește în curte de câte ori i se ivește ocazia. Problema e că trăiește încă după ora din România și începe să miorlăie de la 4 dimineața. Oare sunt o persoană îngrozitoare dacă mă gândesc s-o eliberez în semi-sălbăticia de aici? Am adus-o să trăiască aventura vieții ei, acum, la venerabila vârstă de 14 ani.
  •  Nimic despre prețuri, încă transformăm. O să ne treacă.
  •  Belgienii spun “Voilà!” cel puțin o dată în fiecare propoziție. Un fel de “no” ardelenesc. E contagios.
  • Există aici o mare pasiune pentru vin. Sunt și dealeri locali. Avem unul peste drum de noua casă. Drept urmare, de unde eram hotărâtă să alăptez până la majoratul piticului, am început să contemplu înțărcarea. 8 luni și o săptămână ar trebui să fie de ajuns.
  • Am mari îndoieli că ne vor ieși planurile de izolare. Lumea pare sociabilă. Tot Suedia ne tentează.
  •  Până la 18 ani am locuit într-un oraș mic. Apoi 17 ani am locuit în capitală. Și tocmai m-am mutat acum la sat. Încă nu m-am hotărât dacă este un upgrade sau un downgrade.
  • Bruxelles pare un fel de București ceva mai mic. Traficul e cam la fel. Mai multe clădiri vechi și frumoase, totuși, semn că Ceaușescu was not here. Și e mai verde, da.
  • Cea mai bună mâncare mâncată aici până acum, în afară de cea produsă în regim autonom, a fost thailandeză.
  • Ne simțim foarte aproape de multe locuri și țări faine. Nu-i rău deloc.
  • E un sentiment ciudat că am venit aici să stăm, nu să ne plimbăm și să plecăm, așa cum mă obișnuisem să fac dintotdeauna.
  • Primim în continuare oferte de joburi prin diverse țări. Asta ne dă un sentiment de libertate nemaiîntâlnit. O să ne țină.
  • Da, mă, îi fain.
  • No, azi merem la mare.
  • Atât. Voilà!

PS Poza e din grădina reședinței temporare. Era seară. Mă rog, cât de seară putea fi…