De dimineață bătea un vânt răcoros și părea că vrea să plouă, dar s-a abținut. Norii s-au învolburat îmbufnați, dar nu s-au judecat – atât au putut să ofere lumii acum. Data viitoare, cine știe?
Chiar înainte de prânz a ieșit soarele și era o căldură plăcută, iar păianjenul care-și făcuse casă pe scara interioară, între a doua treaptă și perete, a mai tors un fir în lumina ce se prăvălea ca un caier de lână peste el prin fereastra îngustă din capul scărilor.
După amiaza a fost plăcută, nici prea caldă, nici prea răcoroasă, cu trafic moderat și precipitații inexistente. Iarba din grădină a prins o nuanță mai intensă de galben, iar între cele două tufe de coacăz s-a mai adâncit crăpătura din pământ. Bradul cel înalt a mai îmbătrânit puțin.
Seara a venit târziu, ca o vedetă mult-așteptată care întârzie la propria petrecere, la care invitații s-au îmbătat deja. A fost primită cu oarecare ușurare, pe fondul unor frustrări firești, manifestate sub forma unor remarci deplasate și zgomotoase.
A fost o zi ca oricare alta, doar că liberă.